Band

Alexandra Hrincescu-voce

Pentru multă lume rockul e doar un gen de muzică, unii îl gustă din plin, alții nu-l digeră deloc. Pasiunea mea pentru muzică a început din copilărie, când tatăl meu îmi cânta adesea la chitară să mă adoarmă. Iar asta m-a făcut să-mi doresc mai mult și am învățat apoi și eu să cânt la chitară. În 2016, am intrat în prima trupă de rock, unde am cântat mai întâi la chitară și apoi la tobe.  Pentru mine, rockul înseamnă un stil de viață sănătos dar nonconformist, deopotrivă plin de atitudine și revoltă. Nu m-am oprit la studiul de chitară, pentru că sunt curioasă din fire, am vrut să văd cum e și la tobe, am luat ore și bețele de tobe m-au adus o vreme și-n rolul de toboșar al trupei cu care cântam la vremea respectivă. Mereu am vrut să aflu cum se îmbină toate instrumentele într-o trupă. La scurt timp, am simțit că vocea mă atrage și se cere antrenată, am început să iau ore de canto și în 2019 am răspuns provocării băieților de la Rapax, care aveau nevoie de un nou vocal.

Pasiunile mele de zi cu zi sunt gătitul, recunosc că mă atrag tare dulciurile dar îmi înfrânez pofta prin mișcare și exercițiu vocal. Deși ador să stau noaptea târziu să ascult podcasturi cu True Crime, nu sunt genul să neglijez studiul și nu am intrat niciodată în război cu școala. Sunt pasionată să învăț engleza și germana, iar de curând am început să mă pregătesc pentru admitere la medicină.  Crezul meu e că nimic nu este off-limits atunci când îmi propun să încerc ceva nou, sunt mereu gata de o altă provocare. Cum a fost și cea de a deveni membră a trupei Rapax. Aici sunt singura fată printre „balauri”, cum îi alint eu pe băieții Rapax, pentru că ne distrăm împreună și avem mereu dialoguri înflăcărate și constructive pe teme muzicale.

Andrei Bostan – tobe

Sunt cel mai mic membru al trupei (ca vârstă), dar și cel mai înalt. În urmă cu trei ani, am înființat trupa Rapax împreună cu Ștefan. Tot ce conta atunci pentru noi erau breakdown-urile heavy și blast-urile necontrolate. Am descoperit primele bețe de tobe acasă, la tatăl meu, care mi-a dat primele hint-uri în materie de rock, apoi am primit un set de tobe de jucărie de la bunicul meu, la vârsta de 4 ani. De atunci n-am mai ratat nicio piesă de mobilier, pet-uri sau orice suprafață solidă, pe toate găseam câte un ritm. La 6 ani am ajuns în sala de repetiții a trupei Masked Toys unde am început să învăț să bat pe tobe adevărate. Între 2015 și 2019 am fost bateristul trupei de adolescenți CandleLight. În 2017, împreună cu chitaristul Ștefan Ghiorghiu am înființat în paralel trupa Rapax, în care i-am adus pe Vlad (chitară) și Tudor (bass).

În materie de muzică, îmi place să petrec mult timp și singur în sala de repetiții, dar și cu trupa. Îmi place să compun piese proprii, cânt și la chitară și puțin la bass, iar pe viitor nu exclud ideea de a-mi exersa vocea pentru a doua voce în Rapax. Am învățat și singur dar am avut și mult sprijin tehnic de la bateriști cu experiență și chiar ore de studiu cu profesor. Practic, toată viața mea se învârte în jurul muzicii, care reprezintă viziunea mea asupra lumii. Sunt pasionat de sampling, îmi place să descopăr sunete interesante pe care să le folosesc apoi în muzică.

Trupele mele preferate și cele care m-au marcat de copil le ascultam la boxele din casă și în mașina părinților: Slipknot, Gojira, Pantera, Mudvayne, Strapping Young Lad, Sepultura, Wheater Report, RATM. Tobarii mei preferați sunt Joey Jordison, Mario Duplantier, Gene Hoglan, Vinnie Paul, Mike Portnoy, Neil Peart, Tomas Haake. Admir foarte mult trupele de metal industrial și NU metal, chiar și funk rock. Dar nu gust deloc folk metal sau power metal. Ascult chiar și hip hop, însă nu sunt deloc un fan al trap-ului și mumble rap-ului. Admit că sunt un leneș asumat din fire, dacă nu am chef, pur și simplu nu fac nimic. Dar sunt un tip foarte direct, nu mă ascund niciodată după deget. Nu-mi plac oamenii falși și lingușitori.

Tudor Paun – bass

Primul contact pe care l-am avut cu muzica mai „heavy” a fost pe la vârsta de 4 ani, când am ascultat din greșeală o piesă metal pe un mp3 player și mi-a plăcut. Probabil acolo s-a produs declick-ul și, în timp, am început să ascult muzică de gen. Am senzația uneori că ceea ce mi s-a întâmplat este firul unor întâmplări paranormale. Am descoperit acasă, pe balcon, un bass pe care fratele meu l-a dat uitării, m-am apucat de el din plictiseală și m-am trezit că-mi cam place. Apoi am început să studiez bassul la un club de rock (unde m-am și cunoscut cu viitorii mei colegi de trupă). Din pură întâmplare am ajuns să cânt pe scenă la un bal de boboci, unde m-au văzut băieții din Rapax și m-au racolat. Erau în căutare de bassist și au avut o revelație, că sunt omul lor pentru trupa de metal în formare. Selecția a fost una de mare angajament: „Hei, știi să cânți la bass? Avem nevoie de un bassist pentru trupă”.

Potolit și mult prea calm din fire, nu sunt mare fan al orelor târzii la studio precum colegii de trupă, dar mă adaptez rapid ritmului general. Ce mă irită: compozițiile proprii care pornesc bine dar nu își găsesc finalul. Ce-mi dă satisfacție: concertele, piesele finalizate și clipurile fac ca toate eforturile să merite și nopțile de studio. Nu m-aș întoarce niciodată de pe drumul metalului.

Trupele mele favorite sunt: Gojira, Karnivool, Rammstein, Tool, Muse, Zdob și Zdub.

În plan personal, sunt un tip căruia îi place să se dezvolte în mod constant. La nivel muzical, fac acest lucru punându-mi mereu întrebarea „de ce îmi place?” atunci când ascult o piesă bună și încerc să o reproduc  în stil propriu. Îmi place să urc pe munte, să fac drumeții în natură, mai ales iarna, cu zăpadă. Mă atrage să aflu lucruri despre trecut, citesc cărți de istorie și îmi place să stau mult de vorbă cu oamenii pe subiecte comune.

Vlad Prisacariu – chitară

Am rămas singurul băiat din trupă care și-a păstrat pletele lungi, pentru un mosh mai consistent. Sau poate un atu de look. Primul meu contact cu muzica rock l-am avut pe la vârsta de 7 ani, când am ascultat acasă Let the Bodies Hit the Floor a trupei Drowning Pool, des difuzată în acel an, și apoi imaginea din coverul de la albumul Countdown to Extinction de la Megadeth care efectiv m-a speriat atunci. Nu pentru mult timp, pentru că am devenit repede interesat de acest gen de muzică. Ai mei au fost mai degrabă înspăimântați de gusturile mele muzicale. Nici nu m-au luat în serios la început, ce să mai zic de dorința mea de a avea o chitară electrică. Dar m-au susținut pe viitor. Pe la zece ani, când deja ascultam rock, mi-am dorit să învăț să cânt la chitară. Deși părinților li s-a părut un moft trecător, mi-au împlinit mai târziu visul și am primit chitara electrică mult așteptată. Am început să studiez pe la 14 ani. Doi ani mai târziu, prin intermediul prietenului meu Ștefan (unul din membrii fondatori), am ajuns membru al trupei Rapax, inițial o trupă de breakdown-uri.

Trupele mele favorite (lista e mult mai lungă):  Karnivool, Helmet, In search of sun, Arcane roots, Knocked Loose, Leprous, Tesseract, Monuments, Ocean Grove.

Pe lângă muzică, sunt pasionat de mașini, de motociclete și tot ce înseamnă mecanica și tehnologia ce stă la baza lor, care m-au atras de mic. Domeniul hi-fi a început să mă intereseze tot mai mult în ultimii doi ani. Îmi plac călătoriile și să petrec timpul liber (nu prea mai am mult) cu prietenii.