Mihaela Murafa, „profa” din videoclipul „Demise”

Cine e profa din clip? Joacă tare, băi, tresari când țipă la băiatul ăla!
Normal să ne întrebați. Pentru cine nu o cunoaște, ea e Mihaela Murafa (Miki pentru prieteni) și e actriță profesionistă, cu o carieră artistică de 31 de ani. Până în 2010 a activat pe scena teatrului Bacovia din Bacău. Apoi a ținut de cursuri de teatru pentru copii, a colaborat în diverse proiecte cu instituții, școli. A montat și regizat spectacole și filme după propriile piese sau scenarii. E o tipă incomodă pentru mulți din breaslă, e perfecționistă și e greu de mulțumit.

Visez la un teatru care să „opereze” cu puterea  unui flagel tămăduitor, să molipsească oamenii cu un virus benefic pentru sufletul lor. Să-i facă să revină mereu și să se umple de artă.”

Cum a ajuns actrița Mihaela Murafa să joace
într-un videoclip al unei trupe metal de adolescenți?

Din prietenie și încredere în puterea mesajului celor de la Rapax, care spun lucrurilor pe nume în povestea lor.
„Invitația m-a luat prin surprindere, dar răspunsul a fost DA pe loc. Urmăream trupa pe Facebook, îmi place mult energia lor, chiar așteptam momentul unei lansări. Am fost foarte bucuroasă de așa o colaborare.”

Bine, dar „Demise” e o piesă de metal! Cum a reacționat Miki la prima audiție?  Ca apoi să accepte un rol de numai câteva secunde?

Puțini știu despre Miki că ea chiar gustă acest gen de muzică, probabil familia și câțiva prieteni. Când era de vârsta celor din Rapax asculta mult Iron Maiden. Avea niște rude și prieteni în fosta R. F. G. care-i trimiteau casete cu muzică și exemplare din revista „Bravo”, din care rupea paginile ca să-și lipească afișe.
„Mă regăseam în muzica acelor artiști, nu doar pentru originalitatea și creativitatea lor, dar și pentru că au crezut cu tărie în viitorul genului heavy metal și nu s-au abătut de la drumul lor.”

Înainte de revoluție, își crea singură accesorii și haine inspirate din ținutele lor. Prin 1985, a văzut o fotografie cu unul dintre membrii trupei, purtând o pereche de căști mișto. Mama unui prieten era șefa centralei telefonice, așa că a rugat-o să o lase să sune în R.F.G., să-și roage prietenii să-i procure o pereche de căști ca alea. „Până la sosirea lor, părinții mei s-au trezit cu o plată uriașă la telefon, iar tata a fost luat la întrebări de băieții vigilenți de la securitate, voiau să afle semnificația codului secret: „căștile”.

Miki asculta și Rod Stewart, Aerosmith, Queen, Scorpions, AC/DC și, de prin 1995, Rammstein. „Ei sunt în top pentru mine. Rezonez mult cu muzica lor, și chiar dacă nu știu multă germană, citesc versurile și înțeleg mesajele lor profunde. Albumul meu favorit e „Mutter”.

„Așa că am primit cu mare bucurie să joc în videoclipul trupei Rapax, mi-au dat un refresh, a venit ca o gură de oxigen într-o perioadă cu atâtea măști.”

Un actor știe exact ce presupune un rol, indiferent că e de câteva secunde sau fără replici. Pentru un profesionist, orice act artistic cântarește la fel, nu contează modul, durata și tipul de joc.
„Implicarea și dăruirea maximă constituie regula mea de bază în meserie și o respect întru totul.”

Provocări în timpul filmărilor? Cu echipa, cu regizorul sau rolul?

A sărit să ajute echipa de la primul telefon. Sigur că, având în vedere condițiile de restricție în contextul pandemiei, s-a temut puțin că nu vor reuși să termine rapid la școală, timpul obținut în acel spațiu era limitat. Spre surprinderea ei, toți au fost organizați, au știut ce au de făcut și totul a mers strună.

N-a fost simplu, la prima ieșire la lucru cu mască, toți ne simțeam ciudat, limitați de distanță. A venit momentul când chiar n-a mai avut cum să facă treaba pe muțeste, să-și împrăștie saliva la propriu pentru a crea efectul dorit de regizor. „Eh, atunci am dat pe gât o sticlă cu apă, i-am îndepărtat pe toți și m-am destrăbălat țipând cât pentru toate replicile mute. Bietul Ștefan, l-am cam speriat, nu s-a așteptat la așa ieșiri din partea „profei”. Experiența a venit mănușă pentru mine, colaborarea cu echipa a fost excelentă.  Aș lucra oricând cu ei.

„Cu regizorul Mihai Grecea am lucrat ușor, m-am simțit foarte bine în echipă. Lui i-au plăcut propunerile mele iar eu m-am pliat pe cerințele lui, sper. E un tip care știe exact ce vrea, explică în detaliu și am observat că toată lumea în jur știa ce are de făcut. Mi-ar plăcea să mai lucrez cu el.

Și-a creat imaginar rolul doar din câteva descrieri telefonice, a avut emoții?

Era perioada de după carantină, toți o luam lent de la zero, normal să fie și emoții, profesioniștii le au de fiecare dată. A primit o descriere a poveștii, iar Miki și-a imaginat în seara aceea vizual povestea, și-a pregătit rolul, replicile imaginare, mimica, ținuta vestimentară potrivită rolului.

 „Întotdeauna studiez subiectul, mă documentez, îmi construiesc un extratext, dacă datele nu sunt suficiente cu privire la personaj. Aflu relațiile cu celelalte personaje, caut vestimentație, butaforie potrivite vârstei, spațiului de lucru. Îmi fac coafura, machiajul pentru filmare, care e ușor diferit de cel pentru teatru. Ușor-ușor intru în pielea personajului.

Cum sunt adolescenții de azi, cum se lucrează cu ei? Ce au diferit de generațiile anterioare?

Cu partenerii din videoclip a colaborat foarte bine, oricum Miki are experiență de lucru cu adolescenți de vârsta rapacșilor. Cu ei e mult mai ușor de lucrat, sunt sinceri, foarte direcți și mai deschiși decât adulții.  Ei spun fix ce gândesc, fără ocolișuri. Adolescenții vor să fie cât mai originali, nu vor să copieze pe nimeni.

Atunci când își propun ceva și cred în ceea ce fac, când se simt utili și mai ales dacă au și sprijinul adulților, muncesc până la epuizare.  Așa îi simt și pe cei de la Rapax. Au toate elementele bune ale generației lor. Și mai admir ceva la ei, când își văd munca apreciată, nu se înghesuie la primit laude.”

Ce crede Mihaela Murafa despre piesa „Demise”?

Când a primit rolul, a vrut să asculte imediat piesa, să aibă toate „ingredientele” pentru a-și construi personajul și evident curioasă să vadă ce-au meșterit. A prins-o de la primele acorduri, apoi a ascultat-o pe repeat toată seara.

Povestea nu doar că se lipește grozav pe note, e un întreg care m-a făcut să mă minunez de multe ori că cei care au creat-o sunt adolescenți. Mesajul e unul puternic și foarte actual, sper să ajungă la cât mai mulți oameni, să fie ca o conștientizare a lumii actuale.”

Toți artiștii sunt privați de public în perioada asta, care-i treaba cu online-ul?

Zâmbește trist, nu se dă în vânt după proiectele online, dar știe că acestea sunt soluții de moment. Scopul unui om de teatru nu poate fi atins cu asemenea „mijloace”. Dar există și colaborări frumoase și cea cu Rapax e una dintre favoritele ei.

    „A fost un an cu multe momente triste, am pierdut oameni dragi, colegi și prieteni… Mi-e dor de scenă și de public deopotrivă…Dar am avut parte și de foarte multe bucurii, cred că nepoțica mea Anastasia le-a adus cu ea de acolo de unde vine, din Paradis.” Zâmbește fericită, deși ți-e greu să crezi că e bunică.

Pe lângă faptul că e mamă și bunica unei fetițe de 11 luni, Mihaela Murafa pictează, ca hobby, personaje din lumea pe care o visează. Scrie în paralel la câteva piese de teatru și lucrează în prezent la două scenarii de film. A publicat cartea de piese de teatru pentru copii „Vise pe hârtii pentru suflete zglobii” și speră ca într-o zi să publice și comedia pentru copii „Hayir bacșis, hayir plecaciuni, evet România” – jucată în premieră de elevi de gimnaziu.

Își dorește mult să revină pe scena mare a teatrului cu proiecte noi.

„Rapacșilor faini, vă doresc să vă țineți de pasiunea voastră, cu creativitate, seriozitate, muncă și ambiție! Să străluciți cât mai curând din nou pe scenă! Abia aștept un concert live cu voi!”

Mulțumim, Miki! Și noi așteptăm să te vedem pe scenă, iar tu să ne asculți pe noi live, la concerte!

(Videoclipul „Demise” cu un clic aici.)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s